Povestea unui pacient drag

Postat la 25 mai

Povestea unui pacient drag

IMG_2717-225x300Am un pacient de suflet foarte drag despre care vreau să vă povestesc. Istorioara începe acum mai mulți ani, cam 8 să fie, poate chiar 10 ani, într-o zi în care o pacientă mai veche a mea m-a rugat să-l văd la o consultație pe unchiul ei.

Nu am realizat că doamna respectivă avea peste 60 ani și, deci, unchiul era mult mai în vârstă. Așa a venit la mine în cabinet acest domn minunat care m-a cucerit. Avea atunci peste 90 ani și m-a impresionat cu politețea, bunul simț și chiar drăgălășenia lui. Relatarea mea nu este una profesională, despre dinți, cum poate toată lumea se așteaptă, ci este una de suflet, despre un domn “de modă veche” care m-a impresionat prin felul lui de a fi. Dentistul din mine trebuie să spună doar atât: avea aproape toți dinții și un nivel de igienă foarte bun.

Mi-a venit să vă povestesc despre el pentru că a revenit de două ori în clinică în ultimele luni pentru o “neplăcere” la dinți, așa cum a numit-o el. De fiecare dată când vine în clinică este fascinant să remarc în comportamentul lui o politețe formală uitată de mult, pe care nu o mai regăsesc în zilele noastre, o politețe care îmi place și care mă face să-l admir mult pe acest domn care acum are 101 ani împliniți pe 1 septembrie. Mă salută cu multă prietenie scoțându-și pălăria și sărutându-mi mâna. Este un gest atât de firesc făcut de el … M-ar bufni râsul să mă salute așa un domn mai tânăr, de 40-50 ani, dar la pacientul meu găsesc că este drăguț și clasic. Întodeauna are cuvinte frumoase pentru personalul din clinică, recepție și asistente.

Ce îmi face plăcere de fiecare dată când vine este că mă laudă pe mine personal pentru clinica mea, pentru eleganța cu care am decorat-o și pentru aparatură. Apreciază mult frumosul și tehnologia modernă. Nu mi-a lăsat niciodată senzația unui “bătrân” așa cum multe televiziuni numesc oameni mult mai tineri. Întodeauna vine îmbrăcat elegant și mirosind foarte bine. Întodeauna cu pălărie!

Este drăguț să vă spun că atunci când pleacă din clinică încerc să-l ajut cu haina, dar supărat mă refuză spunându-mi “Pot singur!”. Din respect pentru vârsta lui, dar și din grijă, pentru că suntem la etajul 1, am vrut să-l conducem pe scări până la taxi, dar întodeauna m-a refuzat politicos, cu o personalitate fermă căreia nu poți să i te opui. Este fantastic să fii în preajma unui om atât de puternic totuși la 101 ani. Nu vă ascund faptul că de fiecare dată îl urmăresc pe geam ca să mă asigur că s-a urcat în taxi, încercând din umbră să-l protejez. Simt nevoia s-o fac pentru că mi-e tare drag.

Aș vrea să pot să stau mai mult de vorbă cu acest domn, să-mi povestească despre viața lui, despre evenimentele istorice la care a fost martor de-a lungul celor 100 ani sau să-mi spună despre cum era la școală acum aproape un secol, cum erau educați copiii și ce metode erau. Dar răspunsul lui de fiecare dată este iarăși unul de bun simț: “Eu nu sunt modern, sunt un om bătrân care nu are lucruri interesante de zis tinerilor și multe le-am uitat, nu le mai țin minte…”

Mi-e ciudă că nu vrea să ne povestească și atât de mult mi-ar plăcea să aud lucruri din viața lui și din experiențele trăite într-o sută de ani, dar îl respect atât de mult încât nu pot decât să mă supun dorinței lui. Nu pot să sper decât că sănătatea și forța lui îi vor permite să vină la noi în clinică pentru micile controale și atunci să mă mai bucur de prezența lui minunată. Aș vrea să revin cu alte mici istorioare despre el pentru că avem nevoie de asemenea modele.

Sunt dr. Anca Vereanu şi îmi pasă de zâmbetul tău!

Articol disponibil pe eva.ro