Dinții, cartea de vizită a oricărei persoane. Cât de important este să ai un zâmbet frumos și o dantura îngrijită

Articole

Cât de important este să ai un zâmbet frumos și o dantura îngrijităDinții au fost dintodeauna cartea de vizită a unei persoane. Dantura neîngrijită îţi lasă impresia despre persoana în cauză că poate nu este tocmai pedantă, contribuind la crearea unei impresii nu tocmai bune. Medicul stomatolog Anca Vereanu ne spune ce soluţii avem în cazul în care dinții noştri nu sunt în cea mai bună stare.

Există astăzi o plajă imensă de posibilităţi de tratament în estetică sau cosmetică dentară care ajută pacienţii, mai ieftin sau mai scump, să-şi rezolve aceste probleme de estetică facială care de multe ori le dăunează mai mult decât îşi imaginează. Una dintre soluţii o reprezintă fațetele dentare.

Faţetele dentare care rezolvă problemele de aspect al zâmbetului pot fi diferite din punct de vedere al calităţii şi al preţului şi de aceea ele pot fi accesibile.

„Faţetele directe din compozit se pot face în cabinet în aceeaşi zi în care pacientul a venit şi au un rezultat estetic foarte bun. Bineînţeles că ele au un cost mult mai mic decât faţetele din porţelan, făcute în laborator, dar ele sunt destinate unor persoane cu bugete mai mici şi care pot fi o opţiune pentru câţiva ani până când se va lua decizia unei investiţii mai mari, în faţete de ceramică. Faţetele din compozit pot fi soluţia rapidă în cazul unui eveniment în care doriţi să arătaţi foarte bine”, spune medicul smotamolog Anca Vereanu.

„Trăim într-o lume în care aparenţa şi apariţia contează mai mult decât tot restul la un loc. De aceea una din condiţiile succesului personal şi profesional este şi felul în care arăţi. Valoarea profesională şi inteligența, gradul de educaţie şi competențele profesionale s-ar putea să nu conteze aşa de mult dacă aspectul nu este şi el unul competitiv. Se poartă slabe, înalte, frumoase, cu zâmbet frumos etc. Felul în care arăţi şi în care transmiţi că eşti o persoană pedantă poate să te ajute în a trece de multe ori de etapele preliminare în selecţia candidaţilor pentru un job, dându-ţi singur şansa de a fi invitat în etapa următoare a interviului în care vei demonstra mai mult şi abilităţile intelectuale. Cine declară că felul în care arăţi şi în care te prezinţi la un interviu nu contează, acela trăieşte în alte dimensiuni”, spune medicul stomatolog Anca Vereanu.

Articol disponibil pe perfecte.ro

<style><!-- [et_pb_line_break_holder] -->/********Advent Calendar 2017 - 12********/<!-- [et_pb_line_break_holder] -->/*******Pixel Perfect Blurb Modules*******/<!-- [et_pb_line_break_holder] -->/**************By Divi Soup***************/<!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] -->/*Align the columns, add the shadow and transition*/<!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] -->.ds-advent-12 .et_pb_column {<!-- [et_pb_line_break_holder] --> display: -webkit-box;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> display: -ms-flexbox;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> display: flex;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> -webkit-box-orient: vertical;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> -webkit-box-direction: normal;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> -ms-flex-direction: column;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> flex-direction: column;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> -webkit-box-pack: justify;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> -ms-flex-pack: justify;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> justify-content: space-between;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> -webkit-box-shadow: 0px 12px 18px -6px rgba(0, 0, 0, 0.3);<!-- [et_pb_line_break_holder] --> box-shadow: 0px 12px 18px -6px rgba(0, 0, 0, 0.3);<!-- [et_pb_line_break_holder] --> -webkit-transition: all .5s ease;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> transition: all .5s ease;<!-- [et_pb_line_break_holder] -->}<!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] -->/*Overlap the icon*/<!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] -->.ds-advent-12 .et_pb_blurb_content {<!-- [et_pb_line_break_holder] --> margin-top: -75px;<!-- [et_pb_line_break_holder] -->}<!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] -->/*Add the icon shadow and transition*/<!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] -->.ds-advent-12 .et-pb-icon {<!-- [et_pb_line_break_holder] --> -webkit-box-shadow: 0px 12px 18px -6px rgba(0, 0, 0, 0.3);<!-- [et_pb_line_break_holder] --> box-shadow: 0px 12px 18px -6px rgba(0, 0, 0, 0.3);<!-- [et_pb_line_break_holder] --> -webkit-transition: all .5s ease;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> transition: all .5s ease;<!-- [et_pb_line_break_holder] -->}<!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] -->/*Increase shadows on hover*/<!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] -->.ds-advent-12 .et_pb_column:hover,<!-- [et_pb_line_break_holder] -->.ds-advent-12 .et_pb_column:hover .et-pb-icon,<!-- [et_pb_line_break_holder] -->.ds-advent-12 .et_pb_column:hover .et_pb_button {<!-- [et_pb_line_break_holder] --> -webkit-box-shadow: 0px 12px 18px 0px rgba(0, 0, 0, 0.3);<!-- [et_pb_line_break_holder] --> box-shadow: 0px 12px 18px 0px rgba(0, 0, 0, 0.3);<!-- [et_pb_line_break_holder] -->}<!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] -->/*Adjust margin on tablets*/<!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] -->@media all and (min-width: 480px) and (max-width: 980px) {<!-- [et_pb_line_break_holder] --> .ds-advent-12.et_pb_row_4col .et_pb_column:nth-last-child(-n+2) {<!-- [et_pb_line_break_holder] --> margin-top: 75px;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> }<!-- [et_pb_line_break_holder] -->}<!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] -->/*Adjust margin on mobiles*/<!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] -->@media all and (max-width: 479px) {<!-- [et_pb_line_break_holder] --> .ds-advent-12 .et_pb_column {<!-- [et_pb_line_break_holder] --> margin-bottom: 100px !important;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> }<!-- [et_pb_line_break_holder] --> .ds-advent-12 .et_pb_column:last-of-type {<!-- [et_pb_line_break_holder] --> margin-bottom: 0px !important;<!-- [et_pb_line_break_holder] --> }<!-- [et_pb_line_break_holder] -->}<!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] -->/********Advent Calendar 2017 - 12********/<!-- [et_pb_line_break_holder] -->/****End - Pixel Perfect Blurb Modules****/<!-- [et_pb_line_break_holder] -->/**************By Divi Soup***************/<!-- [et_pb_line_break_holder] --></style>