Până la ce vârstă poți purta aparat dentar? Află de la specialiști.
Dacă îțî pui intrebarea până la ce vârstă poți purta aparat dentar, atuncii să știi că există diferite categorii de vârstă la care sunt acceptate şi purtate aparatele dentare. În principiu este foarte bine şi indicat că părinţii să ducă copiii la ortodont pentru control în jurul vîrstei de 6-7 ani, vârsta la care se poate interveni cu aparate simple, mobile care sunt şi mult mai ieftine decît cele fixe.
Adolescenţii şi tinerii vor să poarte aparate deoarece înţeleg că frumuseţea înseamnă şi dinţi frumoşi cu un zâmbet încrezător. Există apoi categoria oamenilor trecuţi de prima tinereţe, care au diverse probleme dentare despre care ştiu dar pe care le-au ignorat. Fie din lipsă financiară, fie din cauza părinţilor care nu i-au dus la dentist de mici, fie pentru că n-au avut chef de aparate dar au remarcat probleme carese agravează an de an şi atunci înţeleg că a avea dinţii drepţi nu este numai un atu al frumuseţii , care pe mulţi nici nu-i interesează, ci este şi un factor esenţial în păstrarea sănătăţii dentare.
Avem pacienţi în clinica între 30-55 ani care poartă aparate fixe pentru că li s-a explicat şi au înţeles care sunt consecinţele situaţiei pe care o au datorită dinţilor strâmbi şi a unei muşcături incorecte. Aparatul dentar pus la maturitate nu este intodeauna pus din raţiuni de estetică, ci pentru evitarea agravării unor probleme deja existente datorate poziţiilor incorecte ale dinţilor.
Citește continuarea articolului pe http://www.realitatea.net/pana-la-ce-varsta-po-i-purta-aparat-dentar_1556962.html