Un zambet impecabil în cinci pasi
Reţeta unui periaj eficient
Dacă nu ai grijă la modul în care îţi periezi dinţii, smalţul se poate subţia, iar asta poate duce la îngălbenirea lor. În primul rând, alege „o periuţă de dinţi care să aibă cât mai multe filamente (peste 5 000) pentru a avea randament la curăţare şi un grad înalt de protecţie şi blândeţe. De asemenea, capătul periuţei trebuie să fie cât mai compact pentru a curăţa şi zonele mai dificile, cum sunt cele din spatele molarilor“, precizează doctor Anca Vereanu, medic primar stomatolog. Aşadar, atunci când optezi pentru o periuţă de dinţi, ţine cont că aceasta trebuie să poată fi manevrată cu uşurinţă pentru a curăţa întreaga suprafaţă dentară. În plus, periajul trebuie să dureze minimum două minute, de cel puţin două ori pe zi, şi să fie unul gentil, pentru a nu agresa dinţii şi gingiile.
Cum alegi pasta de dinţi?
Nu este suficient să găseşti periuţa potrivită, mai trebuie să alegi şi o pastă de dinţi care să aibă grijă de sănătatea danturii tale. Ce trebuie să urmăreşti atunci când cumperi o pastă de dinţi? „Ea trebuie să conţină ingrediente active care să diminueze sensibilitatea dentară şi să reducă incidenţa cariilor, aşa cum o fac pastele de dinţi ce conţin săruri de fluor şi carbonat de calciu şi să aiba efecte împotriva plăcii bacteriene (cum sunt pastele de dinţi cu fluorură de staniu). În plus, pentru albirea dinţilor sunt recomandate pastele ce conţin peroxid de carbamidă, iar pentru dezinfectarea gurii – cele cu clorhexidină care să conţină şi ADS (Anti Discoloration System) pentru împiedicarea colorării dinţilor pe care o produce clorhexidina simplă“, afirmă specialistul Anca Vereanu.
Alimentaţia chiar contează?
„Cariile dentare sunt produse în principal de trei factori: flora microbiană, unele componente alimentare şi calitatea structurilor dentare, iar declanşarea leziunilor carioase este provocată de interferenţa celor trei cauze. În ceea ce priveşte alimentaţia, pâinea şi, în general, combinaţia de amidon şi zahăr din fursecuri şi prăjituri au efect cariogen mai puternic decât al zahărului. Glucoza şi fructoza din fructe şi miere sunt aproape la fel de nocive ca şi zaharoza. Atunci când bacteriile din placa bacteriană intră în contact cu zahărul se produce un acid care atacă smalţul dintelui crescând riscul apariţiei cariei. De aceea cosumul seara, înainte de culcare, al dulciurilor fără ca apoi să fie urmat de un periaj riguros, are un efect nociv asupra sănătăţii dentare“, avertizează Anca Vereanu. Mai mult, cafeaua, vinul, ceaiul negru şi ciocolata trebuie consumate cu moderaţie, pentru că îţi pătează dinţii şi îţi ruinează şansele de a avea un zambet strălucitor.
Ce este regula celor 30 de minute?
Oricât de ciudat ar părea, este important să nu te speli pe dinţi imediat ce ai terminat de mâncat. Acizii care se găsesc în anumite alimente îţi pot afecta sănătatea dinţilor, ducând la deteriorarea smalţului, iar spălatul pe dinţi după masă nu va face altceva decât să îţi agreseze şi mai mult dantura. Aşteaptă 30 de minute după ce ai mâncat pentru a te spăla pe dinţi. Între timp, poţi combate aciditatea din cavitatea bucală „folosind guma de mestecat (nu mai mult de 10 minute) pentru a stimula secreţia salivară şi pentru a regla PH-ul sau poţi consuma alimente «detergente» cum ar fi legumele sau fructele crude“, adaugă medicul Anca Vereanu.
Ai grijă la culoarea rujului!
OK, este sezonul petrecerilor şi poţi fi tentată să experimentezi la capitolul machiaj. Totuşi, când vine vorba de rujuri, alege doar culori care au în ele şi tonuri reci de albastru (aşa cum sunt cele burgund sau fuchsia) şi evită nuanţele de portocaliu sau corai, pentru că îţi sabotează albul dinţilor, făcându-i să pară îngălbeniţi.
Articol disponibil pe glamour.ro